Atunci cand se vorbeste despre schema de tratament impotriva bolii hemoroidale, unul dintre cele mai importante aspecte care trebuiesc prezentate pacientului este optiunea de a trata hemoroizii cu ajutorul unei terapii naturiste. Practic, daca suferindul este dispus sa  accepte aceasta varianta, exista o serie de ceaiuri pentru hemoroizi care pot ameliora simptomele sau chiar, in anumite cazuri, pot sa le elimine in intregime. Majoritatea plantelor din care se pot obtine aceste ceaiuri pentru hemoroizi se gasesc, la momentul actual, si in unguente sau supozitoare pentru hemoroizi, dar sunt pacienti care sustin ca utilizarea acestor plante sub forma de ceai este mai eficienta. In realitate, s-a dovedit ca nu exista o diferenta importanta in eficacitatea principiilor active incorporate in ceai sau in unguent, dar este bine ca pacientul sa foloseasca forma farmaceutica care asigura cea mai buna complianta.

Astfel, printre cele mai cunoscute ceaiuri pentru hemoroizi se afla:

• Ceaiul de urzica: efectul ceaiului de urzica este antihemoragic si slab antiinflamator. De obicei, se foloseste in combinatie cu ceaiul de coada calului, coada soricelului si vita de vie, deoarece se potenteaza reciproc. Trebuie mentionat faptul ca acest tip de ceai poate fi utilizat doar de catre pacientii care sufera de hemoroizi in mod cronic, deoarece intensitatea efectului terapeutic este relativ scazuta pe termen scurt, dar se cumuleaza o data cu trecerea timpului. De asemenea, trebuie respectata cu strictete metoda de preparare a acestui ceai. Se prefera sa se utilizeze infuzia de urzica, dar sunt cazuri in care decoct si maceratul sunt mai folositoare daca se doreste o concentratie mai mare de principii active. Atentie, se foloseste doar extern, prin imbibarea unui tampon de vata sau unei comprese cu infuzia calduta si aplicarea acestora pe zona afectata.

  

• Ceaiul de coada calului: aceasta planta este o aditie relativ noua la tratamentul antihemoroidal, dar una foarte eficienta, deoarece are efect antihemoragic si cicatrizant marcant. De asemenea, este bine cunoscuta pentru faptul ca poate sa potenteze intr-un procent important efectul ceaiului de urzica si pe cel al ceaiului de coada soricelului, cu care, de altfel, se foloseste si in combinatie. Pe termen scurt, este singurul dintre ceaiurile mentionate mai sus care are, intr-adevar, un efect vizibil: dupa trei zile de tratament cu ceaiul de coada calului, pacientul nu mai sangereaza. Dupa aproape o saptamana, fisurile de la nivelul peretilor venelor anorectale se inchid in intregime.

  

• Ceaiul de coada soricelului: are slab efect antiinflamator si slab efect analgezic. De fapt, coada soricelului este cunoscuta pentru efectul sau antihemoragic intens. Practic, pacientul poate folosi decoctul sau infuzia de coada soricelului pentru a opri hemoragia cauzata de ruperea unui hemoroid extern, dar pentru hemoroizii interni este recomandat ca acest ceai de coada soricelului sa fie utilizat doar in combinatie cu ceaiul de urzica, de coada calului si de vita de vie, pentru a-i dilua efectul antihemoragic. Daca efectul antihemoragic este prea puternic la nivel intern, se pot forma cheaguri de sange, care pot conduce la diverse accidente vasculare.

  

• Ceaiul de marul lupului: in cazul acestei plante, trebuie mentionat ca ea se foloseste doar pentru tratamentul hemoroizilor externi, deoarece ea trebuie aplicata doar pe locul afectat. In mod evident, in interiorul canalului rectal, acest lucru nu este posibil. De asemenea, este bine de stiut ca marul lupului are efect antihemoragic si cicatrizant intens, fiind considerata una dintre cele mai eficiente antihemoragice naturale. Astfel, se pot face bai de sezut cu infuzia de marul lupului, bai care trebuiesc repetate o data la sase ore in plina criza hemoroidala sau o data pe zi daca pacientul nu sufera de sangerari. In cazul unui pacient cu multipli hemoroizi externi inflamati, se poate obtine un decoct din frunzele de marul lupului, decoct care se aplica cu ajutorul unui tampon de vata sau al unei fasii de tifon la locul afectat. Se mentine in contact timp de treizeci de minute, perioada in care pacientul nu se misca.