×

Hemoroizi sau fisuri anale?

Exista doua afectiuni ale tractului digestiv inferior care prezinta simptome foarte asemanatoare: durere intensa, aparuta imediat dupa procesul de defecare, prurit anal, sangerari usoare si inflamatie a zonei anorectale. Este vorba, de obicei, despre un pacient care se afla in plina criza hemoroidala sau despre un pacient care a manifestat, pentru prima data, simptomele specifice fisurilor anale. Care este diferenta reala intre hemoroizi si fisurile anale? Raspunsul este simplu: boala hemoroidala este o afectiune specifica sistemului venos inferior, respectiv a sistemului digestiv in ansamblu, pe cand fisurile anale sunt considerate a fi probleme de sanatate strict locale, cauzate de imperfectiuni deja existente in structura musculara a canalului rectal sau datorate unor infectii masive, tratate necorespunzator, care a lasat sechele in zona afectata. Desi simptomatologia initiala este identica, un medic curant care adreseaza pacientului intrebarile corecte si complete poate sa obtina un diagnostic chiar si fara efectuarea unui examen fizic.

De obicei, pacientii nu doresc examenul fizic deoarece implica introducerea unei camere in canalul rectal sau un tuseu rectal, ceea ce poate fi traumatizant pentru anumite persoane. Fisurile anale sunt, de cele mai multe ori, aparute fara nici o legatura directa cu boala hemoroidala, ceea ce inseamna ca daca suferindul nu a prezentat niciodata dureri in zona canalului rectal sau constipatie cronica, problemele sale nou aparute sunt datorate, in mod cert, unei fisuri anale. Procesul de diagnostic devine mult mai complicat in momentul in care persoana in cauza a trecut prin multiple crize hemoroidale, deoarece acestea pot masca fisurarea muschilor care formeaza canalul rectal.

afectiuni-anale

Ce reprezinta, de fapt, fisurile anale? Definitia oferita de tratatele de medicina interna din intreaga lume este urmatoarea: fisurile anale sunt canalicule de diametru foarte mic si de dimensiuni relative, putand sa aiba intre doi centimetri si douazeci de centimetri. In mod evident, cele mai mari fisuri anale au o structura labirintica, care se pot extinde in intreaga suprafata a canalului rectal, conducand la scaderea rezistentei muschilor rectali si la slabirea reflexului de defecatie. Din pacate, o data ce acest reflex este micsorat, sansele ca el sa se refaca sunt relativ scazute. Prin urmare, este bine ca pacientul sa fie informat asupra acestei posibilitati si sa se asigure ca nu ajunge la medic atunci cand reflexul de defecatie dispare in intregime. Totusi, cazurile in care acest lucru se intampla sunt rare, tocmai deoarece procesul este foarte lent, iar fisurile anale de dimensiuni mari se formeaza de-a lungul a zeci de ani si doar daca sunt netratate pe parcursul intregii perioade de timp. Acest efect pe care fisurile anale il pot avea asupra muschilor rectali este una dintre diferentele majore intre hemoroizi si fisuri anale, deoarece oricat de complicati ar fi hemoroizii, ei nu afecteaza cu adevarat procesul fizic al eliminarii bolului fecal din organism. Singurul motiv pentru care activitatea fiziologica a unui pacient care sufera de hemoroizi este afectata este durerea intensa pe care acesta o resimte atunci cand contracta si relaxeaza canalul rectal.

Tratamentul celor doua afectiuni, hemoroizii si fisurile anale, este foarte diferit, cel putin in teorie. In realitate, cele doua tipuri de terapie au cateva lucruri in comun. In primul rand, este bine de stiut ca nici una dintre cele doua afectiuni nu poate fi vindecata. Problema poate sa dispara o perioada de timp, intensitatea simptomelor poate sa scada, dar tratamentul ramane, in continuare, doar simptomatic. S-a descoperit ca exista pacienti care nu au manifestat simptome decat o singura data in viata, dar care nu si-au recuperat niciodata functionarea deplina a tractului digestiv. Trebuie mentionat ca tratamentul nu trebuie sa fie intrerupt o data cu disparitia simptomelor initiale, deoarece atat boala hemoroidala, cat si fisurile anale se retrag la interactia cu medicatia corespunzatoare, dar reapar atunci cand substantele active nu isi mai fac efectul.